Tu ştii să zici “Nu”?

Tu ştii să zici "Nu"?Întotdeauna am avut o problemă cu a refuza oamenii care îmi cereau diverse chestii. Fie că voiau să-mi vândă ceva, fie că voiau să fac ceva pentru ei. Iar acceptul meu izvora, pe de-o parte, din dorinţa de a-mi arăta muşchii şi de a dovedi ce pot şi, pe de altă parte, pentru că eu una nu cer ajutorul nimănui decât atunci când se impune şi ştiu cât de frustrant e să te loveşti de un „Nu”, oricât de politicos ar fi el. Dar mişcarea asta strategică nu e prea inteligentă.
Acum câţiva ani lucram pentru unul din mogulii autohtoni, eram angajată de puţin timp, de-abia avusesem timp să-mi dau seama ce e cu mine şi încă nu mă obişnuisem cu viaţa de angajat. Aşa că nu ştiam eu cum stă treaba fişa postului, atribuţii şi alte vrăjeli. Plecasem de-acasă cu lozinca „Să fii cuminte, să faci ce ţi se spune că oamenii ăia ştiu mai bine”. Îmi era bine întipărită pe creier. Menţionez că lucram într-un departamenţel onorabil, PR pe numele lui, după organigramă. Spaţiul disponibil făcea ca biroul meu să fie right around the corner , la un perete distanţă de cel al directorului general care, întâmplător, ducea lipsă de secretară.
Într-o zi cu soare, o tanti din departamentul de alături înfige un cap pe uşă şi îmi şopteşte pe un ton politicos, dar fără să lase loc de interpretări, că „Domnul director are nevoie de o cafea”. Pe moment, am făcut nişte ochi mari, pentru că nu înţelegeam de ce mi se aduce mie la cunoştinţă acest fapt. Când informaţia s-a aşezat şi am făcut legăturile de rigoare, m-am ridicat şi…am făcut cafeaua. Nu mi-a picat mâna să fac cafeaua aia, aşa cum nu mi-a picat nici când am făcut altele, problema e că politeţea şi neştiinţa mea au fost interpretate (voit) altfel.
De la un timp, am adoptat o altă strategie: „Trebuie să mă gândesc înainte să vă dau un răspuns”. Funcţionează de minune. Între timp, ai toate şansele ca respectivul să uite ce ţi-a cerut. Şi chiar dacă nu uită, până revine cu rugămintea, tu ţi-ai adunat deja curajul şi cuvintele ca să zici „Mulţumesc, dar am ajuns la concluzia că nu pot/nu vreau/n-am nevoie/n-am chef”.

About Maria

Meu amor, meu amor, meu corpo em movimente minha voz a procura do seu proprio lamento.

Posted on July 28, 2010, in Grămada cere vârf and tagged , . Bookmark the permalink. 1 Comment.

  1. Haha. Frumos amintit in acest context.
    Foarte bun subiectul pe care l-ai ales dar este extrem de vast. Sincer cunosc foarte putine persoane care spun NU (sau care au curaj sa spuna, desi prefer prima varianta). Si le admir.
    Nu stiu daca e cazul sa dezvolt aici subiectul, important e ca se invata sa spui NU !
    Puup

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: