Clanul Lungu

Mi-am redescoperit rădăcinile zilele astea și am ajuns (din nou pentru că știam deja) la concluzia că sunt foarte mândră de ai mei și nu știu câți oameni pot să mărturisească asta despre ai lor. Și pe cât de mult mă fac să-i iubesc de fiecare dată când îi văd, pe atât de mult îmi inspiră teama că nu voi putea să-i ajung din urmă. Pentru că sunt niște oameni foarte mari. De data asta, m-a surprins să aud glasul sângelui strigând din toți rărunchii, m-a surprins să văd oameni buni trăindu-și tristețile prin evocarea bucuriilor, întotdeauna cu zâmbetul pe buze și cu simțul umorului. Pentru că simțul umorului e o trăsătură obligatorie în familia noastră.

Ne-am revăzut cu toții dintr-un motiv frumos,  dar cu o cauză tristă: sfințirea troiței din fața casei părintești, ridicată în memoria unchiului meu, care a lăsat în urmă multe întrebări și și mai multe suflete amărâte, mai multe decât cred că și-ar fi imaginat vreodată.

Am auzit nenumărate povești, legende și câte și mai câte. Începând de la vărul mamei care a fost adoptat la naștere de mătușa lui, ce i-a devenit mai mamă decât orice mamă. Vorba aia: Nu am mamă, nu am tată, sunt făcut de o mătușă. Continuând cu soțul mătușii cu pricina, care odată la un an, doi pleacă după pâine și se întoarce după câteva luni. Cu sau fără pâine. Țin minte că am văzut o dată o scrisoare prin care își anunța locația. Atunci plecase la mare, la niște prieteni, pe urma “pașilor din tinerețe”.

Și, în sfârșit, Mătușa Excentrica, o femeie de 80 și mulți de ani, cu un suflet mai tânăr decât orice adolescent pe care l-am cunoscut. Femeia asta face un mișto mai fin decât orice Robin Williams. Mătușa l-a avertizat pe prietenul meu să aibă grijă cu muntencele (adică eu) că-s femei ale dracului. De față cu mine.  Și că o fi venit el cu una, da’ să aibă grijă cu care pleacă. Asta după ce l-a tratat cu covrigi de Buzău. Pentru efect ochiometric, iată şi o poză cu stimabila, plus o parte din clan.

A fost o atmosferă superbă, cu poveşti reale care m-au fascinat mai tare decât orice basm.

Mă trag din nişte oameni foarte tari.

About Maria

Meu amor, meu amor, meu corpo em movimente minha voz a procura do seu proprio lamento.

Posted on May 25, 2010, in Grămada cere vârf and tagged , , . Bookmark the permalink. 2 Comments.

  1. Tine aproape de clan, n-ai cum sa te pierzi in mediocru si derizoriu pentru ca nu sunt scrise in ADN-ul lungesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: